UMF - Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" Bucuresti

English (United Kingdom)Română (România)

CUVANTUL DE DESCHIDERE AL RECTORULUI

 

Distinşi participanţi,

Astăzi marcăm un important pas în continua noastră călătorie educaţională. După cum bine se ştie, educaţia este cea care-ţi conferă libertatea, sarcina centrală a valului educaţiei fiindsă implanteze dorinţa şi facilitatea pentru a învăţa.

Iar cum un caracter se dezvoltă în plin curent al vieţii umane, să nu uităm că vederea convenţională serveşte doar la protejarea de munca dureroasă de a gândi.

Dragi studenţi,

Universitatea la care aţi ales să studiaţi este o Şcoală prestigioasă, care a împlinit în acest an 153 de ani.

In clasificarea mondială a universităţilor vârsta contează însă mai puţin, iar după cum este cunoscut universităţile româneşti mai au ceva de străbătut pentru a intra în Top 500.

In confruntarea cu această provocare noi dispunem însă de unele semnificative caracteristici care ne permit să fim încrezători în demersul nostru academic reponsabil, pornind tocmai de la resursa strategica esenţiala - fondul uman.

Universitatea „Carol Davila" are un număr total de 2865 angajaţi din care 1654 cadre didactice şi cursurile ei sunt frecventate în anul universitar 2009-2010 de 4634 studenţi.

Universitatea noastră a fost, este şi va fi un loc special, deopotrivă încărcat de tradiţie şi de spirit novator. Aici a studiat şi a predat Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină George Emil Palade, Preşedintele nostru de Onoare. Pe lângă acest ilustru singur român laureat al unui Premiu Nobel, se cuvine a aminti şi de alte personalităţi recunoscute în cele mai diferite ramuri ale ştiinţelor medicale, cum sunt Thoma lonescu, Ion Cantacuzino, Victor Babeş, George Marinescu şi multe alte repere luminoase care continuă să stimuleze formarea de către Şcoala noastră a specialiştilor de înaltă ţinută în domeniul ocrotirii sănătăţii, învăţământului şi cercetării ştiinţifice.

Profesorii noştri s-au instruit succesiv, purtând ştafeta emblematică a nobilei noastre meniri până în timpurile noastre, pregătind generaţie după generaţie de medici care au stat de veghe la sănătatea poporului român.

Acesta este sensul primordial al activităţii noastre - didactismul - poate cea mai importantă faţetă a activităţii Şcolii.

După cum, dintre multe alte direcţii pe care Şcoala le urmăreşte, cercetarea ştiinţifică, real suport al vectorilor schimbării, constituie o altă preocupare de vârf, perenă, a Universităţii.

De la articole ştiinţifice publicate în reviste româneşti şi străine, la publicarea de cărţi valoroase, în cele mai diverse domenii, este evident efortul constant concentrat pe cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicativă. Iar exemplele care pot fi date aici sunt numeroase.

Şcoala noastră dispune de un fond de carte bogat si calitativ. Biblioteca Universităţii posedă 578.159 volume (reprezentând fondul nou de carte românească şi străină), între care numeroase exemplare de carte veche şi valoroasă (589 titluri reprezentând cartea străină de patrimoniu - sec. XV-XVIII şi 4385 titluri reprezentând fondul „Istoria Medicinii"), peste 20.000 de titluri achiziţionate prin intermediul abonamentelor pe suport de hârtie şi online. Este asigurat accesul studenţilor noştri medicinişti la numeroase baze de date internaţionale.

Universitatea beneficiază de activitatea reputatei Edituri Universitare „Carol Davila" care contribuie cu succes atât la editarea cărţii medicale noi, cât şi a unei reviste de valoare „Journal of Mcdicine and Life", ale cărei pagini sunt deschise şi pentru Dumneavoastră.

Numeroase laboratoare cu o dotare modernă vă stau la dispoziţie în catedrele din preclinic, iar clinicile bucureştenc vă aşteaptă pentru a vă forma şi evident pentru a participa activ la construcţia actului medical în toate specialităţile.

Prin urmare, se poate afirma că avem suficiente condiţii pentru a răspunde dezideratului „Creativitate, Inovaţie şi Iniţiativă".

Traversăm vremuri complexe şi vorba Marelui nostru Eminescu: Vremea trece, vremea vine... Suntem conştienţi de necesitatea sprijinirii familiilor Dumneavoastră pentru o cât mai bună trecere prin drumul de foc al unui ciclu de învăţământ greu, lung şi cu orizonturi încă incerte caracteristice timpului global actual.

Tocmai de aceea sprijinim intens pe cei care vor preţui munca, singura valoare pe care o avem în vedere, munca de calitate care conduce la implinire, fie aici, fie unde visaţi să ajungeţi, în practica medicală, în cercetare sau în marketingul serviciilor de sănătate.

In această optică reponsabilă, Universitatea noastră vă stă la dispoziţie, pe merite, cu un buget de burse de 5.509.535 Iei.

Avem un fond de căminizare care însumează 3911 locuri.

Toate aceste facilităţi vă stau la dispoziţie în mod concurenţial, în relaţie cu rezultatele pe care le veţi obţine în confruntarea cu evaluările periodice la care veţi fi supuşi.

Legat de evaluări, sunt convins că Universitatea noastră, prin conducerea ei, va veghea la dreaptă evaluare.

Nu pot garanta absenţa corupţiei, pe care o resping cu fermitate, cred însă că dacă există, este modestă şi Dumneavoastră puteţi ajuta la eliminarea ei.

Legislaţia în vigoare pledează pentru valoare, noi o aplicăm, iar Dumneavoastră nu aveţi decât obligaţia de a o cunoaşte şi a vă conforma exigenţelor ei.

Intraţi într-un nou ciclu al vieţii, frumos, inimitabil şi trebuie să-1 priviţi aidoma teribilei încercări pe care a avut-o actorul principal - omul - la ridicarea în ortostatism.

Vă invit să vă priviţi şi să apreciaţi corect viaţa pe propriile picioare, înţelegând că realitatea este rodul propriilor intuiţii.

Aţi optat pentru o calificare extraordinară, aceea de a răspunde jurământului Hipocratic, de a sprijini omul în cea mai cumplită cumpănă a lui - sănătatea primejduită.

Dragi studenţi, Şcoala trebuie făcută cu profesionalism şi seriozitate.

Cerem de la studenţii noştri angajare deplină, tenacitate şi seriozitate, dobândirea cotidiană de cunoştinţe.

Licenţa o dată luată, trebuie să devină un argument pentru intrarea în pregătirea în specialitate prin rezidenţiat.

Pregătirea prin rezidenţiat revine din nou Şcolii medicale, care trebuie să-şi nuanţeze discursul, să-1 ducă spre pregătirea de specialişti performanţi.

O dată ajunşi specialişti, medicii trebuie priviţi cu încredere, apreciaţi european pentru munca lor, astfel încât libera circulaţie a oamenilor şi profesioniştilor să nu însemne decât împlinirea dorinţei de cunoaştere, petrecere a timpului liber sau a pasiunii de a călători.

De data aceasta rolul Şcolii devine doar volutiv, pus în mişcare de lideri şi personalităţi care pot influenţa politicul, legislativul şi executivul, în fapt, rolul, în anumite situaţii, fiind al nostru, al tuturor. Iată de ce este necesar să-1 asumăm, individual şi în echipă, în familia academică, cinstind memoria înaintaşilor prestigioasei noastre Şcoli şi aducându-ne contribuţia în a ţine pasul cu timpul.

 

Toate datele prezentate in aceste pagini sunt pur informative!
Informatiile oficiale pot fi gasite la avizierele si secretariatele U.M.F. "Carol Davila"